🍂Am plecat toamna și ne-am întors cu iarna după noi! 🎄😅
Vizita la Fabrica de Globulețe de Crăciun și Mănăstirea Curtea de Argeș, a fost o călătorie între tradiție, istorie și religie.
⛪️🤴🏼Nu știm dacă toți elevii claselor pregătitoare au reținut că minunea arhitecturală în stil bizantino-balcanic, ulterior cu influențe gotice și renascentiste, având planul unei cruci și turle spiralate, a fost construită – cum spune legenda – de meșterul Manole în vremea domnitorului Neagoe Basarab (1515-1517), dar … momentul de pace și liniște petrecut împreună cu doamnele învățătoare în inima mănăstirii – așa cum nici în clasă nu prea le iese – și-l vor aduce aminte cu siguranță…🙏
Odată ajunși la fabrică, au aflat cum ia naștere un globuleț de Crăciun – de la suflare și pictură, până la drumul pe care îl străbate pentru a ajunge împodobit în brad.
Și ca să le ușureze munca elfilor lui Moș Crăciun, copiii au primit câte un globuleț personalizat după dorința fiecăruia pe care să-l dăruiască mai departe, iar pe drumul de întoarcere au exersat colinde care să vestească venirea sărbătorilor. 🎁 🎅🏻