Copiii și basmele: cum le modelează poveștile imaginația, valorile și identitatea culturală
De la „A fost odată ca niciodată…” până la finalul în care binele învinge, basmele rămân un instrument educațional valoros care contribuie la dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor. Structura lor arhetipală reflectă, de fapt, etapele de maturizare:
– un erou aflat la început de drum,
– obstacole și încercări,
– personaje simbolice (zmei, vrăjitoare, ajutoare magice),
– o transformare finală.
În clasele primare, gândirea simbolică este în plină formare, iar basmele stimulează imaginația și creativitatea.
Copiii învață să își imagineze situații, personaje și soluții, ceea ce le dezvoltă abilitățile de scriere creativă și capacitatea de rezolvare de probleme.
Frica de zmeu, curajul eroului, tristețea personajului abandonat sau bucuria reușitei le oferă copiilor un limbaj pentru înțelegerea si exprimarea propriilor emoții.
Basmele populare conțin elemente de folclor, limbaj tradițional ( arhaisme, regionalisme), obiceiuri, credințe și reflectă valorile comunităților care le-au creat. Prin expunerea la acestea copiii învață implicit ce înseamnă identitatea culturală.
Mesajul moral al basmelor este clar și accesibil: binele este răsplătit, răul are consecințe, perseverența este apreciată, onestitatea și curajul sunt valorizate. Această claritate le oferă copiilor siguranță psihologică și un cadru moral stabil.
În gimnaziu, relația cu basmele se transformă.
Copiii trec de la ascultare și identificare directă la analiză și interpretare. Ei încep să analizeze motivațiile personajelor, să observe contradicțiile, să își formuleze interpretări proprii.
Basmul devine un pretext pentru discuții despre alegeri, responsabilitate și consecințe. Copiii de gimnaziu pot descifra semnificații mai profunde: drumul ca simbol al maturizării, zmeul ca reprezentare a fricii, ajutorul magic ca simbol al resurselor interioare. Această interpretare le dezvoltă capacitatea de abstractizare și analiză literară.
Gimnaziul este perioada în care elevii își caută propriul drum. Basmul oferă un model simbolic al maturizării: confruntarea cu obstacole, luarea deciziilor, asumarea responsabilității pentru propriile acțiuni, transformarea personală.
Copiii încep să înțeleagă că maturizarea este un drum ce presupune provocări și evoluție. Astfel, basmul devine un instrument de reflecție morală, nu doar o poveste.
Volumul „Psihanaliza basmelor”, este una dintre cele mai influente lucrări dedicate rolului psihologic al poveștilor în dezvoltarea copilului.
Cartea oferă o perspectivă valoroasă pentru profesori și părinți asupra modului în care poveștile pot fi folosite ca instrument de formare emoțională și morală.
Autorul, Bruno Bettelheim, a fost un psihanalist de origine austriacă stabilit în Statele Unite, cunoscut pentru preocupările sale privind dezvoltarea emoțională a copiilor. Cartea apare în anii ’70, într-un context marcat de:
Ascensiunea psihanalizei în educație și psihologie
Teoriile lui Sigmund Freud și ale lui Carl Gustav Jung influențau profund modul în care erau interpretate simbolurile, visele și narațiunile. Bettelheim aplică această grilă de lectură asupra basmelor tradiționale europene.
Dezbaterea privind „protejarea” copilului de conținut dur
În SUA anilor ’60–’70 exista o tendință de a adapta sau îndulci basmele clasice (eliminând violența sau finalurile dramatice). Bettelheim intervine în această dezbatere susținând că tocmai elementele dure – abandonul, frica, pericolul – sunt esențiale pentru dezvoltarea psihologică a copilului.
Ca director al Orthogenic School din Chicago, Bettelheim a lucrat cu copii cu tulburări emoționale severe. Experiența practică l-a convins că poveștile tradiționale au un rol terapeutic în procesarea anxietăților și conflictelor interioare.
De ce sunt importante basmele?
Bettelheim argumentează că basmele:
oferă copilului o structură narativă clară (conflict – probă – rezolvare).
exprimă simbolic conflicte psihologice universale.
validează existența emoțiilor negative (gelozie, frică, furie).
oferă speranță prin finalul pozitiv.
El susține că basmul funcționează la nivel inconștient, ajutând copilul să gestioneze conflictele de dezvoltare (separarea de părinți, rivalitatea fraternă, teama de abandon) și afirma că
Basmele sunt mai potrivite pentru copii decât poveștile „realiste” moralizatoare.
Elementele întunecate nu trebuie eliminate, pentru că ele reflectă anxietăți reale ale copilului.
Finalul fericit oferă speranță psihologică, esențială pentru echilibrul emoțional.
Copilul are nevoie de simbol, nu de explicații raționale explicite.
Bettelheim propune și o analiză simbolică a câtorva dintre cele mai cunoscute basme:
Hansel și Gretel – teama de abandon.
Cenușăreasa – rivalitatea fraternă.
Albă ca Zăpada – gelozia maternă.
Scufița Roșie – pericolul seducției și maturizarea.
Interpretările sale sunt puternic influențate de psihanaliza freudiană.
Chiar dacă abordarea psihanalitică nu mai este dominantă în psihologia contemporană, ideea că basmele oferă copiilor un spațiu simbolic sigur pentru a explora frica, pierderea și dorința rămâne validă.
Bibliografie
- Bettelheim B., Psihanaliza basmelor, , ed. Univers, București, 2017
- Bonchiş,E., Teorii ale dezvoltării copilului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006.
- Bonchiş, E., Dezvoltarea umană, aspecte psihosociale, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000
- Crețu, T., Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași, 2009.