(DIN 2023) TABĂRA DE SCRIERE CREATIVĂ ȘI ILUSTRAȚIE BASME URBANE. 31 IULIE – 4 AUGUST

Tabăra de Scriere Creativă și Ilustrație

Temă: Basme urbane

Perioada: 31 iulie – 4 august

Loc de desfășurare: Școala Evrika, str. Negustori, nr.1, sector 2.

Pentru cine este potrivită tabăra: Copiii cu vârsta între 9 și 12 ani.

Ce vă propunem15 de ateliere susținute de 7 invitați (Ioana Nicolaie, Sidonia Călin, Adina Rosetti, Anca Smărăndache, Florin Bican, Gabriel Cărtărescu) și o excursie la Moara de Hârtie (din localitatea Comana).

     „Uneori îmi imaginez toate cărțile nescrise ale lumii ca fiind incluse într-un singur volum, cu un număr nesfârșit de pagini albe. Dacă printr-o minune este atinsă una dintre foi, atunci aceasta se desprinde ușor și povestea începe să existe. Ciudat e că în locul paginii smulse apare imediat o alta, tot albă, ascunzând înăuntru alte întâmplări, alți eroi, alte nuclee de sens și de frumusețe.” Ioana Nicolaie, coordonatoarea taberei Basme urbane

LUNI, 31 iulie

  • Intercunoaștere și prezentarea Atelierului de inventat jocuri
  • Atelier de reclame comice cu scriitorul și traducătorul Florin Bican
  • Atelier de proză și poezie cu scriitorul și traducătorul Florin Bican
  • Atelier de ilustrație cu Anca Smărăndache: ilustrarea reclamelor.
  • Atelier de inventat jocuri. Lucru în echipă cu poetul Gabriel Cărtărescu

MARȚI, 1 august

  • Atelier de reciclări sau despre inspirație cu scriitoarea Adina Rosetti.
  • Jocuri creative cu scriitoarea Adina Rosetti
  • Atelier de ilustrație cu Anca Smărăndache
  • Atelier de inventat jocuri. Lucru în echipă cu scriitoarea Ioana Nicolaie și poetul Gabriel Cărtărescu.

MIERCURI, 2 august

  • Atelier de poezie cu scriitoarea Ioana Nicolaie
  • Atelier de emoții: cum le fotografiezi cu mobilul cu scriitorul și artistul vizual: Ioan Mihai Cochinescu
  • Cum pictăm emoțiile. Atelier de ilustrație cu Sidonia Călin
  • Atelier de inventat jocuri. Lucru în echipă cu scriitoarea Ioana Nicolaie și poetul Gabriel Cărtărescu. 

JOI, 3 august

  • Excursie la Moara de Hârtie, Comana. Plecare cu autocarul de la Școala Evrika.
  • Atelier de hârtie manufacturată
  • Activități în grădinăPrezentare jocurijucarea lorstabilirea celui mai imaginativ joc. Coordonator: Gabriel Cărtărescu
  • Plecarea spre București
  • Preluarea de la școală

VINERI, 4 august

  • Atelier de ființe imaginare cu scriitoarea Ioana Nicolaie
  • Atelier de pictat ființele imaginare cu ilustratoarea Sidonia Călin
  • Surpriză
  • Diplome & despărțire.

Găsiți mai jos informații despre invitații cu care se vor întâlni copiii în cadrul atelierelor propuse de tabăra de creativitate și ilustrație cu tema Basme Urbane

Ioana NICOLAIE 

este scriitoare, profesoară și un implicat și activ donator și coordonator al Fundației Melior. A știut dintotdeauna că se va face scriitoare. Îi place să-i asculte pe cei din jur, să citească și să spună povești. A scris volume de poezie și romane. A luat premii, a fost tradusă și a fost invitată la numeroase evenimente culturale în țară și-n străinătate. Pasiunea ei cea mai mare este să se plimbe prin lumi fantastice.

Pentru copii, a migălit Aventurile lui Arik și Arik și mercenarii, două feerii vioaie și hazoase. A fost explorator în Ferbonia și în Vertijia. E prietenă cu Medilo, un băiat cârlig de rufe, iar Spionul Kme a purtat-o într-o călătorie uimitoare. În plus, o amuză Robert Ersten care știe cel mai bine cum să supraviețuiești clasei a VIII-a și cum să spui te iubesc. 

„Când am început să scriu prima carte cu Arik, știam două lucruri. Primul, că nu e bine ce fac, mă subminez, autorii serioși, cel puțin la noi, nu se prea ocupă cu feerii rimate și ritmate, cu povești cu viespi de fum, salamandre mercenari etc. Al doilea, că era un dezastru editorial, cu excepția a patru-cinci cărți românești, în deceniul acela nu se mai publicase nimic. Nu voiam să-mi cresc copilul fără cărți cu „text”. M-am pus pe treabă și-am descoperit, pe parcurs, că mă simt extraordinar de liberă în literatura pentru cei mici, că pot experimenta prozodia clasică, dar și SF-ul, că pot imagina lumi, că pot scoate la lumină cele mai luxuriante teritorii ale minții mele. Am scris romanele Vertijia și Ferbonia cu bucurie și cu implicare, chiar am trăit pe „feliile” pe care se petrece acțiunea. Spionul Kme e mai complexă, în ediția următoare mă gândesc să dau și niște indicații de lectură, mai mult pentru cei mari, căci copiii înțeleg de la început, de exemplu, că KME e un fel de acronim de la numele unui copil. M-am bucurat să lucrez îndeaproape cu ilustratorii mei: Sidonia Călin, Anca Smărăndache și Walter Riess. N-am de gînd să abandonez, deși nu sunt premii literare, nu sunt ierarhii, nu este receptare. Mă bucur că între timp avem edituri grozave de literatură pentru cei mici (Arthur, Humanitas, Polirom, Cartier, Frontiera etc.) Ce regret? Că mulți părinți nu se pot orienta cu adevărat când intră într-o librărie unde, deseori, cărțile inferioare sunt la loc de cinste, nu celelalte. Că mai există ideea că traducerile sunt mai bune decât ce se scrie la noi. Că pseudonimul meu, Robert Ersten, deși recent, e deja mai cunoscut decât Ioana Nicolaie.” (Dilema veche)

Adina ROSETTI 

(n. 1979, Brăila) este scriitoare și jurnalistă. A crescut înconjurată de povești și de cărți, avându-i ca povestitori pe bunicii și părinții ei.
A absolvit o facultate de economie, dar pentru a se apropia de pasiunea ei, scrisul, a făcut apoi un curs post-universitar de jurnalism la Universitatea București. A scris articole pentru diverse publicații, printre care Dilema veche și Time Out. A fost patru ani redactor la revista ELLE România.
Debutează în 2010 cu romanul Deadline, urmat în 2015 de volumul de proză scurtă De zece ori pe buze.

A publicat în 2014 cartea pentru copii Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul, cu ilustrații de Cristiana Radu, căreia i-a fost decernat premiul „Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret“, în cadrul galei „Cele mai frumoase cărți din România“. Cartea a fost dramatizată de teatrul pentru copii Momolino și se joacă în București.

Amintirile din copilărie o leagă de lumi speciale, care o apropie de starea potrivită pentru a crea literatură: „Stăteam mult singură în grădina bunicilor și îmi plăcea să mă uit la gâze și la cireșe, deși îmi plăcea și să mă joc pe stradă cu alți copii. Intram într-o lume magică, și asta cred că are legătură cu scrisul.“

 „Nu am avut niciodată vreun plan să devin scriitoare pentru copii, dar maternitatea mi-a adus pe neașteptate un dar foarte frumos: literatura pentru copii, pe care am redescoperit-o mai întîi ca cititoare de povești cu voce tare, apoi ca inventatoare la ceas de seară, adormindu-mă prima dată pe mine cu poveștile, înaintea copiilor mei. După prima carte, scrisă inițial ca o joacă și apoi publicată (Domnișoara Poimîine și joaca de-a Timpul), am descoperit că scrisul pentru cei mici e încântare pură, așa că am de gând să mă joc în continuare. De când petrec atât de mult timp cu copiii, am ajuns să redescopăr niște lucruri esențiale, destul de lăsate la o parte în lumea adulților: bucuria, curiozitatea, pofta de joacă. Cu ingredientele astea la îndemână devine ușor să scrii o poveste pentru copii. Apoi, mai este o parte foarte frumoasă: ce se întâmplă cu textul după ce l-ai terminat, felul în care prinde viață prin desenele ilustratorului, devenind o carte – un obiect frumos, tridimensional. De multe ori, descopăr în ilustrații detalii la care nu mă gândisem, asta și pentru că am avut norocul de a colabora cu niște ilustratori minunați. Și, în final, întâlnirile cu cititorii, mesajele, observațiile lor uimitoare, întrebările lor pline de haz și curiozitate, din care de multe ori se nasc noi idei și povești.(Dilema veche)

Sidonia CĂLIN

Este absolventă a Universității Naționale de Artă, București, secția Metal, și bursieră la Haute École des Arts, Strasbourg, Franța, secția Artă-obiect. A participat încă din 2010 la numeroase expoziții de grup (metal, fotografie, ilustrație de carte). A ilustrat cărți pentru copii, printre care Fusul cu zurgălăi de Daniela Stoicescu (DPH, 2012), Povești de trezit copiii de Iv Cel Naiv (DPH, 2014), Micul venețian (DPH, 2014) și Oul care zboară (DPH, 2015) ambele de Ioan Mihai Cochinescu, Călătoria lui Medilo de Ioana Nicolaie (Cartier, 2019; premiul pentru cea mai bună grafică la “Salonul International de carte pentru copii și tineret” de la Chișinău), Spionul Kme de Ioana Nicolaie (Arthur, 2019), Visătorul de visuri de Regina Maria a României (Humanitas, 2019), Salvarea lui Onux (Arthur, 2022). 

Anca SMĂRĂNDACHE

 Pictura și desenul sunt mijloacele prin care mă exprim cel mai bine. Creioanele și pensulele s-au împrietenit cu mine încă de mică. Ele mi-au șoptit că pot să creez lumea așa cum mi-o imaginez eu, să o umplu de culoare și să o fac să trăiască. Așa că am făcut o școală populară de artă în clasele primare, am urmat Liceul de Artă din Craiova, apoi Universitatea Națională de Artă din București, secția Pictură Murală și un Master în Arte Vizuale. Îmi doresc să ilustrez și să pictez cât mai multe povești: pe ale mele și pe ale voastre.

Florin BICAN 

(n. 29.3.1956, București) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi străine a Universității București. Scrie și traduce în primul rând literatură pentru copii în versuri și proză, dar mai ales citește. În prezent locuiește la Cluj. A învățat să scrie înainte de a ști să citească. Apoi a revenit la metode de studiu convenționale, absolvind, la două decenii de la debutul său în proză foarte scurtă, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.

După ce a învățat bine să citească, nu s-a grăbit să se întoarcă la scris. A fost, pe rând, profesor, traducător și coordonator al unui proiect subversiv, care antrena străinii să traducă literatură română. Încet, încet, a revenit la scris, tălmăcind în românește cărți de Lewis Carroll, T.S. Eliot, Shel Silverstein, Dr. Seuss, Sylvia Plath, Roald Dahl, Julia Donaldson, Maurice Sendak, J.K. Rowling, Leonard Cohen. În 2013 a publicat Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, carte câștigătoare a primei ediții a concursului Trofeul Arthur, iar în 2014, Și v‑am spus povestea așa, unde sunt actualizate și înșirate pe același fir narativ mai multe basme românești. Tropice tâmpe, un roman despre un explorator care nu știe ce-ar mai fi de explorat, a deschis, în 2017, seria de autor „Florin Bican“ la Editura Arthur.

În 2019, Florin Bican a publicat Cartea Albă cu Apolodor sau Apolododecameronul, unde revizitează locul de baștină al ilustrului pinguin naumian. Cea mai recentă carte a lui este Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor, care deschide colecția Apolodor Explorator.

Gabriel CĂRTĂRESCU

Fiul scriitorilor Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie, s-a născut în 2003, în București, și este student la Facultatea de Limbi Străine. E pasionat de electronice vechi, de muzică și de… cafea. A debutat în 2020, cu poezie, pe O mie de semne. În 2018, a câștigat locul III la concursul național de eseuri scrise de liceeni, inițiat de Dilema Veche. Câțiva ani a avut rubrică permanentă în revista Ordinul povestitorilor. A fost inclus în trei dintre antologiile scoase de Editura Arthur, în urma câștigării repetate a concursului național ”Locuiește în poveste”. A publicat articole în Dilema Veche. A fost implicat în proiectul secret Robert Ersten. Face parte din grupul de scriere creativă Liternauții. Este prezent în antologia ”Generația O Mie de Semne”, Casa de pariuri literare, 2022. „mâine o să fiu fericit” reprezintă debutul editorial în poezie al autorului. Cartea a fost finalistă la Gala Tinerilor Scriitori, secțiunea „Premiul Tânărul poet al anului 2022”.

Ioan Mihai COCHINESCU 

(n. 16 aprilie 1951, Timișoara) este prozator, scenarist și regizor de film, artist fotograf și muzicolog. In timpul liceului, inițiază si conduce revista clandestina “Foamea literara”, iar in vremea studeniței publica articole si interviuri in presa bucureșteană. După finalizarea studiilor activează ca profesor de estetica și pian la Liceul de Arta din Ploiești. Debutează în anul 1991 cu romanul “Ambasadorul”, pentru care a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, Premiul “Ion Creanga” al Academiei Romane si Premiul “Liviu Rebreanu” (Bistrița). A urmat în 1993 volumul “Rock & Depeche. Filmul unui roman”, în 1996  “Visul de iarnă al Isabellei” si “Insula”, iar in 2001 îi apare volumul de eseuri “Tratatul de caligrafie”.

Din 1993, Ioan Mihai Cochinescu este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. De asemenea, este membru fondator și președinte al Societății Pentru Literatură Ploiești și membru în Consiliul de conducere al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România.

Vă invităm la taberele urbane de creație organizate de Editura Arthur, unde copiii își aduc în rucsac doar imaginația și pofta de aventură. Aceștia

  • vor crea,
  • se vor distra,
  • vor învăța să aibă încredere în forțele proprii
  • vor învăța să-și folosească inspirat resursele personale,
  • vor învăța să exploreze situații și oameni noi

Taberele urbane Arthur reprezintă o inițiativă unică de tabară umanistă, prin care copiii sunt încurajați să descopere literatura și o lume a ideilor, alături de autorii lor preferați.  Îi invităm în lumea colorată și complexă a benzilor desenate și a filmelor de animație, în universul emoțiilor și al teatrului, printre jocuri de cuvinte, alături de eroii și antieroii pe care-i iubesc.  

 Participații vor fi stimulați să-și dezvolte gândirea critică, imaginația, abilitățile creative și vor experimenta satisfacția care însoțește înțelegerea și autodescoperirea. 

    Programul taberelor:    

  17.07- 21.07  Tabăra de BANDĂ DESENATĂDetalii aici.

  •  17 ateliere alături de 7 invitați pasionați de BD: Octav Ungureanu, Maria Surducan, Mircea Arapu, Alexandru Ciubotariu, Adrian Carciova, Daniel Horia și Matei Sâmihăian.
  •   Vârsta recomandată: 7-12 ani.

  24.07- 28.07  Tabăra de CREATIVITATE Autoportret ludicDetalii aici.

  •    20 de ateliere susținute de 9 invitațiFlorentina Sâmihăian, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Laura Grünberg, Florin Bican, Octav Ungureanu, Andrei Măceșanu, Matei Sâmihăian.
  •   Vârsta recomandată: 8-12 ani.  

  31.7-4.08  Tabăra de SCRIERE CREATIVĂ și ILUSTRAȚIE Basme urbane. Detalii aici.

  •  15 de ateliere susținute de 7 invitațiIoana Nicolaie, Sidonia Călin, Adina Rosetti, Anca Smărăndache, Florin Bican, Ioan Mihai Cochinescu, Gabriel Cărtărescu și o excursie la Moara de Hârtie de la Comana.
  •   Vârsta recomandată: 9-12 ani.    

       Atelierele taberelor au loc la Școala Evrika, Strada Negustori 1, București, de luni până vineri. Recepția copiilor se face dimineața în intervalul orar 8.00-9.30, respectiv seara în intervalul orar 17.30-18.30.

       Prețul unei tabere este de 1400 lei și include:

  • costul atelierelor,
  • kitul de lucru pentru fiecare atelier,
  • masa de prânz și gustări,
  • un voucher în valoare de 300 lei pentru achiziționarea de cărți de pe www.editura-arthur.ro.

        Pentru detalii ne puteți contacta la 0744775770 sau evenimente@editura-art.ro. Puteți accesa formularul de înscriere aici.

        Locuri disponibile în fiecare tabără: 20.

Distribuie:

Contact Înscrieri:

Strada Negustori nr. 1
București 023951
Telefon: +40 725 173 926
Email: contact@scoala-evrika.ro

Programează o vizită: